Acasă
politică
advertoriale
actualitate
administrație publică
monden
business
economie
cultură
sport
sci-Tech
evenimente
Nu a fost introdusa o sursa
Iordache Marin
593
Cu ocazia Zilei Europene de Comemorare a Holocaustului Romilor, președintele Klaus Iohannis a subliniat progresele semnificative pe care România le-a realizat în prevenirea și combaterea discriminării, rasismului, antisemitismului și xenofobiei. Într-un mesaj transmis cu această ocazie, Iohannis a adus un omagiu victimelor genocidului împotriva romilor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a reafirmat angajamentul țării de a respecta și apăra drepturile fundamentale și demnitatea umană.
„În Europa, ura și intoleranța, asumate la nivel de politică de stat, au distrus viața a aproape jumătate de milion de romi - copii, femei și bărbați. Autoritățile române din acele vremuri au contribuit, în mod rușinos, la acest bilanț criminal, 25.000 de romi fiind deportați, iar dintre aceștia 11.000 nu au supraviețuit”, a declarat Iohannis. El a adăugat că experiențele și poveștile celor care au suferit din cauza discursului urii și politicilor rasiste sunt un testament al discriminării, dar și un important mijloc prin care trebuie să continuăm să luptăm împotriva nedreptății și să promovăm diversitatea, solidaritatea și grijă față de semeni.